sâmbătă, 25 septembrie 2010

Povestea coloanelor infinitului

Coloanele banale ale infinitului

Găsite în abația din Mont Saint-Michel coloanele acesteau au atras imediat atenția tuturor fotografilor, fie ei de ocazie, entuziaști ca mine sau poate chiar profesioniști. La capătul celălalt al culoarului infinitului se aflau mereu alți doritori de a capta aceste coloane. Am stat mult timp cu degetul pe declanșator pînă să îmi vină și mie rîndul de a prinde un culoar liber. M-am tot învîrtit în jurul lui precum un vultur care își urmărește prada.

- Haide, ce faci, nu mergem mai departe?
- Stai puțin să prind și eu liber culoarul ăsta infinit.

Cînd l-am prins, am apăsat repede pe "trăgaci" fără să mai stau mult pe gînduri și pe setări.

Ar fi fost interesant un cadru cu un fotograf de partea cealaltă, dar de fiecare dată cînd în acest cadru se interpunea o siluetă umană, mă dădeam într-o parte rușinat și nu declanșam.

Potențialul acestui cadru a fost deci descoperit de o multitudine de oameni.
Privind astfel lucrurile, cadrul a devenit un loc comun, ineditul lui s-a spulberat, s-a banalizat, și-a pierdut din valoare.

Tot ce mi-a mai rămas în aceste condiții a fost să-i găsesc un titlu inedit. Ironic.
Valoarea unui lucru este mai mereu dată de raritatea lui, de inaccesibilitatea lui.
Frumusețea lucrurilor rămîne în ochiul celui care o privește.
Povestea coloanelor infinitului nu este o poveste valoroasă, ea este cel mult o poveste frumoasă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu